Actuala legislație a muncii reglementează munca la domiciliu într-o manieră generală, insuficientă pentru contextul actual, în care mare parte a activităților profesionale se desfășoară de la distanță – remote work. În acest cadru legislativ se nasc o multitudine de întrebări, atât din partea angajatorilor, cât și a angajaților. Una dintre întrebările pe care, dacă nu le-au ridicat deja, ar trebui să și le pună angajatorii vizează răspunderea acestora în cazul unui eventual accident de muncă, în ipoteza muncii la domiciliu, așa cum o definește actualul Cod al muncii.
În lumina Codului Muncii, angajatorul are obligația să asigure securitatea și sănătatea salariaților în toate aspectele legate de muncă – art. 175 din Codul Muncii. De asemenea, angajatorul va lua măsurile necesare pentru protejarea securității și sănătății salariaților, inclusiv pentru activitățile de prevenire a riscurilor profesionale, de informare și pregătire, precum și pentru punerea în aplicare a organizării protecției muncii și mijloacelor necesare acesteia – art. 177 din Codul Muncii – și tot el răspunde de organizarea activității de asigurare a sănătății și securității în muncă – art. 178 din Codul Muncii.
Ca o paranteză, în circumstanțele actuale de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2, munca la domiciliu în sine constituie, printre altele, o măsură de protejare a sănătății angajaților.
Revenind la subiectul analizei, obligațiile angajatorului privind siguranța și sănătatea în muncă trebuie analizate prin raportare la locul de desfășurare a muncii și la riscurile pe care le prezintă activitatea efectivă, pe baza unei analize de risc.
- Pe de o parte, locurile de muncă trebuie să fie organizate astfel încât să garanteze securitatea și sănătatea salariaților – art. 181 din Codul Muncii, iar locul de muncă reprezintă locul în care salariatul își desfășoară activitatea, situat în perimetrul asigurat de angajator, persoană fizică sau juridică, la sediul principal sau la sucursale, reprezentanțe, agenții sau puncte de lucru care aparțin acestuia – art. 161 din Codul Muncii.
- Pe de altă parte, munca la domiciliu presupune ca salariații să îndeplinească atribuțiile specifice funcției pe care o dețin de la domiciliul lor, stabilindu-și singuri programul de lucru, iar angajatorul este în drept să verifice activitatea salariatului cu muncă la domiciliu, în condițiile stabilite prin contractul individual de muncă – art. 108 din Codul Muncii. În acest caz, munca nu se desfășoară într-un „perimetru asigurat de angajator”.
Potrivit actualei reglementări normative, angajatorul trebuie să asigure salariatului care își desfășoară activitatea de la domiciliu mijloacele tehnice și materialele necesare pentru muncă, precum și transportul acestora. În ceea ce privește riscurile și răspunderea în cazul unui eventual accident de muncă în contextul muncii la domiciliu, actuala legislație nu aduce niciun fel de lămurire.
Este foarte important de avut în vedere faptul că angajatorul este răspunzător, în baza legii, pentru orice accident de muncă, prin care se înțelege vătămarea violentă a organismului, precum și intoxicația acută profesională, care au loc în timpul procesului de muncă sau în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu și care provoacă incapacitate temporară de muncă de cel puțin 3 zile calendaristice, invaliditate ori deces – art. 5 din Legea nr. 319/2006 a securității și sănătății în muncă. Eventualitatea unui asemenea accident există inclusiv în cazul muncii la domiciliu.
În cazul muncii de la domiciliu, angajatorul de află în imposibilitatea obiectivă de a supraveghea angajatul, cu atât mai mult cu cât, în această situație, nu există un program de lucru agreat de ambele părți, salariatul având libertatea de a stabilit unilateral intervalul orar pe care îl alocă activității profesionale. Din această perspectivă, angajatorul nu poate cunoaște când se află salariatul în exercițiul atribuțiilor sale. Cu toate acestea, salariatul își îndeplinește atribuțiile cu ajutorul mijloacelor și a materialelor puse la dispoziție de angajator, pentru care cel din urmă este răspunzător.
De lege ferenda, având în vedere creșterea semnificativă a numărului salariaților care desfășoară muncă de la domiciliu, este de așteptat o reglementare legală care să stabilească criterii de evaluare a riscului în acest context, măsurile adecvate pe care ar trebui să le adopte atât angajatorul, cât și angajatul, precum și răspunderea care revine fiecărei părți.
Concluzia ar fi, până când va exista un cadru legal clar în această privință, ca angajatorii să adopte măsuri de protecție proprii, adecvate în raport de activitatea desfășurată, cu respectarea normelor legale existente până în acest moment, fiind încă incert în ce măsură și în ce împrejurări ar putea fi antrenată răspunderea angajatorului în cazul unui accident de muncă, în ipoteza muncii la domiciliu.
Vezi și Măsurile de protecție pe care trebuie să le adopte operatorii economici
Poți cere ajutorul unui profesionist contactându-ne aici.