Ce este discriminarea?

Discriminarea constituie o noțiune la fel de amplă precum principiul pe care îl are la bază, respectiv Principiul Tratamentului Egal și al Nediscriminării. Discriminarea reprezintă acea atitudine antisocială prin care se diferențiază ori se tratează diferit două sau mai multe persoane sau situații atunci când nu există nicio distincție relevantă (discriminare de jure sau formală) sau prin care se tratează într-o manieră identică două sau mai multe persoane sau situații care sunt în fapt diferite (discriminare de facto sau substanțială).

Articolul 2 alineatul (1) din O.U.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare definește discriminarea astfel: Potrivit prezentei ordonanțe, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice. Cu respectarea art. 16 din Constituția României, textul de lege transpune Principiul Egalității prevăzut la Titlul III din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene și a Principiului Interzicerii Discriminării prevăzut de art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Cum recunoști un caz de discriminare?

Discriminarea îmbracă mai multe forme și se poate manifesta prin acțiuni diverse, ce au la bază un tratament diferențiat injust, determinat de caracteristici proprii ale persoanei discriminate, care se încadrează în categoria „criteriului protejat” – rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care poate sta la baza discriminării.

Formele de discriminare recunoscute sunt: discriminarea directă, discriminarea indirectă, hărțuirea, discriminarea multiplă (mai multe criterii), victimizarea, ordinul de a discrimina și discriminarea prin asociere.

Pentru a stabili caracterul discriminatoriu al unei acțiuni/inacțiuni trebuie analizate particularitățile concrete ale situației de fapt, raportat la:

• existența unui tratament diferențiat, manifestat prin orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, și până la formele de abuz (verbal, nonverbal, fizic);
• existența unui criteriu de discriminare;
• existența unui raport de cauzalitate între tratamentul diferențiat și criteriul de discriminare;
• existența altor persoane sau situații aflate în poziții comparabile – testul comparației (nu este necesar la toate formele de discriminare – exemplu: victimizarea);
• inexistența unei justificări obiective – testul de proporționalitate;
• motivul și scopul tratamentului diferențiat;
• vinovăția autorului pretinsei fapte de discriminare.

Atât hărțuirea, cât și victimizarea reprezintă forme de discriminare!

Hărțuirea reprezintă o formă de discriminare care constă în manifestarea unui comportament indezirabil, nedorit, referitor la un criteriu protejat, care are ca scop sau ca efect încălcarea demnității umane. Hărțuirea se poate manifesta prin abuz verbal, nonverbal sau fizic, putând îmbrăca forma hărțuirii psihice sau chiar a hărțuirii sexuale, care constituie infracțiune potrivit Codului Penal.

Victimizarea este o formă aparte de discriminare, fiind des întâlnită în practică, dar rareori identificată și semnalată ca atare. Victimizarea se manifestă prin orice comportament advers, care are ca efect crearea unei atmosfere ostile, degradante, umilitoare sau are consecințe asupra condițiilor de muncă ale victimei, venit ca reacție împotriva persoanei care a formulat o plângere sau o acțiune în justiție cu privire la încălcarea principiului tratamentului egal și al nediscriminării.

Datorită prejudecăților înrădăcinate în cultura socială, de cele mai mult ori ne este dificil să identificăm cazurile de discriminare și să le extragem din sfera normalității, astfel cum este normalitatea percepută în rândul populației. Trebuie avut în vedere faptul că există numeroase cazuri de discriminare care, la prima vedere, ar putea fi considerate acceptabile de către societate, datorită lipsei de cunoștințe și neînțelegerii noțiunilor de „egalitate” și de „discriminare”.

Dacă suspectați că sunteți victima unui caz de discriminare, nu ezitați să ne contactați pentru realizarea unei EVALUĂRI GRATUITE a situației dumneavoastră!

Care este procedura aplicabilă cazurilor de discriminare?

Potrivit legislației românești în vigoare, persoana care este victimă a unui caz de discriminare are două posibilități pentru semnalarea acestor fapte antisociale. Victima poate înregistra o plângere la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării ori se poate adresa direct instanței de judecată.

În cazul faptelor de discriminare, sarcina probei este inversată. Astfel, victima trebuie să dovedească doar incidența prezumției simple de existență a faptelor de discriminare, iar cei acuzați trebuie să dovedească contrariul – că nu au săvârșit fapta de discriminare.

Acțiunile privind încălcarea principiului tratamentului egal sunt SCUTITE DE TAXĂ JUDICIRĂ DE TIMBRU.

Ce măsuri trebuie să adopte organizațiile din perspectiva nediscriminării?

Principiul tratamentului egal și al nediscriminării trebuie transpus în întreaga activitate a organizațiilor, atât în relația cu proprii angajați sau colaboratori, cât și în relația cu clienții ori cu partenerii contractuali.

• Criteriile de selecție a angajaților sau a colaboratorilor trebuie să se bazeze pe competența profesională a acestora, fără a fi exclusă, direct sau indirect, vreo anumită categorie de persoane din cauza particularităților acestora, care fac parte din categoria „criteriului protejat”.
• Prin criteriile de selecție poate fi exclusă o anumită categorie de persoane numai dacă există o cerință ocupațională autentică, determinată, esențială, proporțională și justificată de un obiectiv legitim, avându-se în vedere natura activităților și condițiile de muncă.
• Criteriile de selecție a partenerilor contractuali trebuie să bazeze pe activitatea profesională fără a ține cont de particularitățile organizației ori a persoanelor implicate, care fac parte din categoria „criteriului protejat”.
• Criteriile de selecție a clienților, în cazul în care există asemenea criterii, trebuie să fie justificate de un obiectiv legitim, determinate și proporționale.
• Acțiuni de informare și responsabilizare a angajaților și a colaboratorilor de a se abține de la orice formă de discriminare față de colegi sau față de personalul pe care îl au în subordine, precum și față de clienții și partenerii organizației.
• Măsuri și sancțiuni interne pentru prevenirea și sancționarea încălcării principiului tratamentului egal și al nediscriminării.

Legal Pathway oferă servicii juridice complete în materia discriminării, precum:

• consultanță în implementarea măsurilor necesare pentru transpunerea principiului tratamentului egal și al nediscriminării în activitatea organizațiilor;
• verificarea documentelor interne ale organizației din perspectiva respectării principiului tratamentului egal și al nediscriminării;
• consultanță de specialitate în chestiuni privind discriminarea;
• redactarea și înregistrarea actelor procedurale (plângere, cerere de chemare în judecată, etc.);
• asistență și reprezentare juridică în fața Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării;
• asistență și reprezentare juridică în fața instanțelor de judecată;
• asistență și reprezentare juridică în procedura de mediere;
• asistență și reprezentare juridică în fata Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO).