Începând de astăzi, 15 mai 2020, România a ieșit din starea de urgență, urmând să devină incidentă starea de alertă, perioadă în care operatorii economici vor fi obligați să instituie o serie de măsuri de protecție. Aceste măsuri sunt prevăzute în Anexa la Hotărârea Comitetului Național pentru Situații de Urgență privind aprobarea instituirii stării de alertă la nivel național și a măsurilor de prevenire și control al infecțiilor, în contextul situației epidemiologice generate de virusul SARS-CoV-2.
Potrivit textului de lege, operatorii economici publici și privați au obligația organizării activității, astfel încât munca să se desfășoare de la domiciliul angajaților, iar dacă activitatea desfășurată nu permite acest lucru, să ia măsuri pentru:
- asigurarea triajului epidemiologic constând în controlul temperaturii personalului propriu şi vizitatorilor, la punctele de control-acces în incinte;
- dezinfectarea obligatorie a mâinilor înaintea intrării în spațiile de lucru;
- respectarea regulilor privind desfășurarea activității în birourile cu spații comune (open space) și a regulilor privind funcționarea unităților de cazare în regim hotelier;
- decalarea programului de lucru, pentru entităţile cu un număr mai mare de 50 de salariați, astfel încât începerea, respectiv terminarea programului de lucru să se realizeze la intervale de minimum 1 oră, pe parcursul a minimum 3 ore, în tranșe de minim 20% din personal.
Operatorii economici care desfășoară activități comerciale/de lucru cu publicul ce implică accesul persoanelor în interiorul clădirilor, iau măsuri pentru organizarea activității, astfel:
- accesul trebuie să fie organizat astfel încât să fie asigurată o suprafață minimă de 4 mp pentru fiecare client/persoană și o distanță minimă de 2 m între oricare două persoane apropiate;
- să nu permită accesul persoanelor a căror temperatură corporală, măsurată la intrarea în incintă, depășește 37,3 °C;
- să asigure dezinfectarea suprafețelor expuse și evitarea aglomerării de persoane, în special în zonele caselor de marcat/ghișeelor.
La toate acestea se adaugă obligativitatea purtării măștii, astfel încât nasul și gura să fie acoperite.
În funcție de specificul activității, operatorii economici trebuie să respecte Recomandările de sănătate publică pentru măsuri specifice ce vor fi dispuse de instituțiile competente privind reluarea activității în domenii specifice după încetarea stării de urgență.
Toate aceste măsuri, în sensul legislației muncii, constituie măsuri privind securitatea și sănătatea în muncă, ceea ce presupune informarea corespunzătoare a angajaților cu privire la măsurile adoptate.
Din perspectiva GDPR, considerăm că este necesar ca operatorii economici să asigure dreptul la informare al persoanelor supuse controlului temperaturii, impunându-se de asemenea respectarea principiilor privind prelucrarea datelor sensibile, în cazul în care datele privind sănătatea persoanelor ar fi stocate.
Operatorii economici trebuie să aibă în vedere faptul că nerespectarea măsurilor stabilite poate constitui infracțiunea de zădărnicire a combaterii bolilor, incriminată de art. 352 Cod penal.
Poți cere ajutorul unui profesionist contactându-ne aici.